Noutăți în materie de cerșit – metoda “Cartea”

Cerșetoria se practică probabil din cele mai vechi timpuri, la fel ca și prostituția. Diferența ar fi că cei care cerșesc nu oferă nimic la schimb, de cele mai multe ori, însă așa cum spune replica binecunoscută din Filantropica – “mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”.

În general mi-e milă de cerșetori, dar am niște limite. Mi-e milă de bătrâni – de ăia care se vede că nu sunt doar niște țigani care cu asta se ocupă de când se știu, dar nu le mai dau nimic de mult. Dacă aș da câte un ban fiecăruia pe care îl văd, probabil aș muri de foame.

Cerșetorul trebuie să își facă o imagine și să își facă publicitate cât mai pe scurt posibil, pentru a inspira milă în maxim o secundă. Oamenii care trec pe lângă ei sunt de obicei foarte grăbiți, n-au timp de romane, doar de scurte impresii psihologice.

Am văzut o grămadă de metode – copii desculți iarna, copii la colindat în metrou/tramvai (așteptați și verificați de mămica cu cercei de aur groși și spiralați la fiecare stație), bebeluși ținuți de către alți copii în brațe, copii cu “pune mâna pe Vasilică, Vasilică cu noroc” – Vasilică e un miel, copii cu acordeon sau alt instrument de genul. Mulți copii, pentru că ei impresionează ușor.

Apoi sunt copiii însoțiți de adulți. Unii îmbrăcați prost tocmai pentru a inspira sărăce, alții îmbrăcați decent pentru a arăta că fac asta de nevoie, pentru a-și trimite copiii în continuare la școală. Într-o zi chiar am auzit într-un microbuz cum povestea o fetiță tare vorbăreață șoferului că dimineața merge la școală, apoi de la 12 merge la cerșit și nu se întoarce acasă până nu face destui bani. Vorbea cu o nonșalanță pe care nu am mai întâlnit-o. Mi-a fost foarte milă de ea, din păcate pentru mine nu sunt genul de om care să nu fie afectat de ceea ce vede în jur.

Apoi sunt adulții care cântă prin tramvaie, se târăsc pentru că au (sau simulează) vreun handicap sau au plăcuțe cu povești.

Mai sunt și cerșetorii agresivi – gen țigăncile care trag de tine să-ți ghicească sau alea din Brăila care îmi ziceau când eram mai mică – “fata, dă-mi și mie un ban. hai dă-mi și mie un ban că dacă nu te scuip”. Nu le-am dat și nu m-au scuipat, dar mi-am asumat un mare risc. În Suedia, în centrul Stockholmului e plin de țigani români. Acolo cerșesc fluturându-ți în față un pahar de McDonald’s.

Sunt o grămadă de metode.

Dar sunt cei mai punctuali și se prezintă zilnic la muncă, înainte ca majoritatea dintre noi să se trezească. E și foarte proabil ca unii dintre ei să câștige mai bine decât majoritatea dintre oamenii care merg la muncă.

Cea mai nouă metodă pe care am întâlnit-o în ultimii ani implică un copil și o carte. Copilul cară o carte după el și te roagă să cumperi pentru că are nevoie de bani. De fiecare dată când îl văd are aceeași carte. Nu se vinde, pentru că oamenilor li se face milă și dau bani, nu au nevoie de carte. Și uite-așa mai prostesc niște fraieri.

Deși sunt un om foarte orgolios, am fost nevoită să cer și eu bani într-un compartiment de tren, pentru că aveam de schimbat mai multe trenuri pentru a ajunge de la Breaza până la Brăila și se scumpiseră biletele de tren, dar nu am aflat până nu am ajuns la gară, așa că mi-am reconfigurat traseul, n-am mai cumpărat bilet până în Brăila, am schimbat trenurile cu altele mai proaste, am făcut socoteala și mai aveam nevoie de ceva gen 3 lei. Nu mergeam cu nașul pentru că așa sunt eu, un om corect și eram copil, mi-era frică. Am avut noroc probabil pentru că eram în uniformă și nu a trebuit să mă milogesc prea mult, dar îmi este rușine și acum când mă gândesc.

Problema este cum îi deosebim pe cei care într-adevăr au o problemă de moment de cei care au făcut o meserie din asta. Dați bani cerșetorilor?


Comentarii

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *