Ne mai educăm și noi copiii?

E clar că atunci când te hotărăști să faci copii realizezi faptul că veți fi legați pe viață unii de ceilalți și că cel puțin câțiva ani nu va fi cazul ca cei mici să rămână singuri acasă. E clar pentru mine cel puțin, unii realizează mai târziu.

Doar că nu toți copiii au bunici, bone sau alte rude. Prin urmare copiii vor merge cu părinții la cumpărături și prin diverse locuri pe unde mai au treabă, dar și la distracție – filme, mall-uri și restaurante.

Mie îmi plac foarte mult copiii. Înainte să îi am îmi plăceau de la distanță doar, pentru că nu prea știam să interacționez cu ei, după ce i-am avut, am căpătat mai mult tupeu și mă prostesc și cu alți copii.

Dar nu îmi plac toți, îi detest pe ăia răzgâiați. Mi se pare normal ca toți copiii să aibă toane, momente în care pur și simplu nu te poți înțelege cu ei din diverse motive, numai de ei știute (sau nici măcar de ei), dar încă nu mi se pare normal să ieși cu copiii la restaurant, să zicem, și să-i lași să facă ca toți dracii printre mese și să urle și să se audă în tot restaurantul numai vocile și hăhăielile lor, fără ca niciunul din multitudinea de adulți care îi însoțeste să nu le spună nimic.

Și ai mei se mai trezesc că fac câte ceva care deranjează pe alții, dar nu îi ignor și îmi văd de ale mele mai departe.

Da, știu că nu schimb oamenii cu o postare pe un site, #doarzicșieu. Ați mers vreodată cu niște copii în avion?


Comentarii

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *