Hai la botez, dar ce cadou îi luam copilului?

În ultima perioadă familia Ametcea a participat la niște evenimente, mai exact botezuri. Da, știu că am spus că suntem atei, dar prin participarea la botez nu mă refer chiar la actul în sine care are loc în biserică cu încercarea aceea de a îneca/traumatiza, ci la after-party.

Ca o mică paranteză, în cazurile în care s-a mai întâmplat să moară copiii la botez sau după botez, preoții au dispărut sau au fost susținuți de biserică care spune că ritualul botezului nu poate fi fatal. Aici e doar unul dintre cazurile celebre de acest gen, pentru că în anii 2000, preoții încă bagă copiii cu capul în apă, în loc să le dea cu apă pe cap.

Trecând peste comentarea actului în sine, nu numai că am participat la petreceri, dar pentru asta am și căutat cadouri. Nu se punea problema de dat bani, pentru că oamenii respectivi erau oricum peste noi la acest capitol și nu făceau petrecere pentru a strânge bani de o mașină nouă, prin urmare, am zis să căutăm ceva drăguț. Ceva ori util pentru bebeluș, ori ceva care să rămână ca amintire și să marcheze momentul important pentru părinți și copil.

După ce ne-am gândit noi și am avut idei de genul baby monitor, balansoar electric, centru de activități și alte lucruri de acest gen, am zis eu să mă uit puțin pe internet, fiind sigură că au căutat și alții înainte noastră cadouri pentru astfel de evenimente.

Ce am găsit pe site-urile de profil? Iconițe peste tot, set primul dinte și prima șuviță de păr, mulaje cu amprentă, rochițe de prințesă, pușculițe și tacâmuri de argint. Oferta nu este tocmai atractivă și mă gândesc cam cum ar fi să se trezească săracii părinți cu vreo 20 de seturi primul dinte și prima șuviță de păr. Adică înțeleg ideea de cadou simbolic, dar sunt cazuri în care parcă îți vine să te duci cu ceva mai mult decât o felicitare. Simbolică doar, nu?

Prin urmare, care a fost cel mai drăguț sau util lucru primit la botez? Sau ce idei originale ați avut? Și mai ales, v-ați gândit vreodată ce v-ar plăcea să primiți?

Altceva, nu bani. Știu că ăia sunt cei mai utili.

botez


Comentarii

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *