Feri-te-ar sfântu’ să pui o întrebare într-un petshop!

Am avut o perioadă de vreo două săptămâni în care viitorul nostru gigant pur și simplu a decis că nu vrea boabe. Și aveam o pungă de 4 kg de Royal Canin.

Am început cu astea pentru că asta mânâncă și părinții lor care nu au niciun fel de problemă medicală și cu asta a fost hrănit înainte să îl luam noi. Da, știu, suntem niște proști, pentru că RC are și cereale și nu sunt bune pentru câine, plus că sunt cam overrated și scumpe pentru ceea ce oferă. Hai să trecem peste etapa asta din ceartă.

Totul a fost bine până când a început să se uite la ele cu scârbă și să mănânce câte 3-4 boabe numai când murea de foame după o zi întreagă.

Așa am ajuns în petshop-uri, după ce a întrebat și Cetin pe site-ul lui și ni s-au recomandat toate superpremium-urile, dar și niște chestii nu foarte cunoscute.

Vedete?

Acana, Canagan, Eukanuba, Orijen, Taste of the wild, Brit, etc.

Ce s-a mai recomandat?

ceva ce se găsește în Kaufland, de la o firmă Monge (aprox 35 lei/ 1,5 kg) și încă ceva de la Lidl, parcă Orlando, nu știu prețul

Am mers noi la câteva petshop-uri să căutam mâncarea aia super recomandată, dar, ca în orice magazin, sărea câte un vânzător pe noi să afle ce vrem și să ne ajute.

TOȚI ne-au încurcat mai mult.

TOȚI ne băgau pe gât Petkult întâi.

TOȚI habar nu aveau ce vând, știau doar vag că mâncarea ar trebui să conțină cât mai multe proteine și cereale dacă se poate deloc. Citeau și ei pe etichetele pe care puteam și noi să citim.

TOȚI după ce aflau că e rasă gigant, deși menționam că e pui, ne băgau pe gât mâncare de adult cu boabe imense.

TOȚI știau ei mai bine că nu trebuie să încercăm Taste of the wild, ci Bosch sau orice altceva decât ceream noi.

TOȚI ne ofereau ceva mâncare premium pentru pui, dar nu țineau cont de faptul că este vorba despre un pui foarte mare.

Apogeul a fost atins de o domnișoară care după ce, într-un final, ne-a dat ce i-am cerut noi și i-am explicat că e o rasă mare, face pe deșteapta și se uită în tabel cu cantitatea de hrană recomandată pe zi, ne întreabă ce greutate are acum puiul și deduce ea că la 8 kg și ceva, ar trebui să îi dăm 90 de grame pe zi, în condițiile în care noi știam deja că are nevoie de aproape 400 g.

Oricum, după ce a refuzat toate mărcile super-lăudate, chiar și după înfometare, a mâncat câteva zile numai mâncare gătită special pentru el și suplimente cu vitamine și calciu și într-un final a decis că lui îi place mâncarea cea mai scumpă din Kaufland, ceva-Monge.

Acum mănâncă doar boabe, dar nici nu se uită la Canaganul, Taste of the World-ul și celelalte câteva pungi pe care le avem prin casă.

Da, știm, suntem nebuni, cum să hrănim câinele cu prostia aia? E strigător la cer.

Apreciem intențiile bune, dar hai să renunțăm la a băga sfaturi pe gât după ce aflăm că s-a încercat deja recomandarea făcută.


Comentarii

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *